Luni, 30 ianuarie, în sala UNITER, ne-am simţit toţi cu cel puţin 10 ani mai tineri. Am retrăit, cu emoţie şi nostalgie, vremurile în care ne întâlneam cu Sorana la “saloanele” ei. Numai că, de data aceasta, ea ne privea zâmbind de pe ecran, iar noi ne aminteam şi vorbeam despre “dânsa”. Şi am fost mulţi cei care am “întâlnit-o”!
Seara a început cu “flautul fermecat” al lui Ion Bogdan Ştefănescu. Este greu de descris virtuozitatea sa, nu sunt cuvinte care să poată prezenta frumuseţea sunetelor instrumentelor sale. Trebuie să-l auzi! (şi o puteţi face pentru că vom prezenta filmul întâlnirii noastre)
A urmat apoi pianul lui Raul Kusak. A fost “magic”. Sub degetele sale, clapele pianului parcă au prins viaţă, iar sunetele au creat atâtea emoţii, încât cu greu am revenit la realitate. Multă sensibilitate şi măiestrie. Păcat că, după părerea tuturor, momentul a durat aşa de puţin!
Dar bucuria a continuat pentru că au început să vorbească cei care au cunoscut-o pe Sorana. Ilinca Tomoroveanu sau Victor Rebengiuc, Constantin Dinulescu sau Olga Delia Mateescu, Tamara Creţulescu, Corina Chiriac sau Liviu Crăciun, şi-au amintit de ea cu nostalgie, umor, emoţie şi, uneori, chiar cu lacrimi în ochi.
Şi pentru că era ianuarie, şi pentru că Sorana l-a iubit pe Eminescu şi punea, la fiecare salon din această lună, o “picătură” din opera lui, Dana Florian ne-a amintit acest lucru interpretând o doină, compoziţie proprie, pe versuri populare culese de poet.
Din păcate, timpul a trecut şi întâlnirea noastră trebuia să se termine… Pe ecran, continuau să curgă imaginile filmului făcut cu şi despre Ea…
Ne este dor de tine, Sorana!
Ne este dor de voi toţi, cei care ne-aţi bucurat şi ne-aţi făcut fericiţi de atâtea ori şi care sunteţi acum printre adevăratele stele!
Despre acest eveniment puteţi citi şi articolul apărut pe site-ul Uniter.ro.