Eveniment evocare arh. Silvia Păun

La Centrul de Cultură Arhitecturală din București ne-am întâlnit în 23 noiembrie cu cei care au cunoscut-o, au colaborat și au iubit-o pe arhitecta Silvia Păun. Am vorbit despre ea, am povestit și i-am auzit glasul. Cuprinși de emoție, toți cei care au evocat-o au subliniat pe de o parte, bunătatea, generozitatea, calmul, tenacitatea și puterea ei de muncă, iar pe de altă parte profesionalismul, pregătirea, precum și diversitatea operei ei.

Arhitecții Ileana Tureanu, Viorica Curea, Georgeta Gabrea și Radu Tănăsoiu i-au prezentat personalitatea complexă, realizările și proiectele la care a lucrat, precizând contribuția Silviei Păun la dezvoltarea arhitecturii românești. Cărțile ei de specialitate, articolele și studiile ei, ar trebui să constituie adevărate opere “de căpătâi”, spunea arh. Viorica Curea. Activitatea ei a fost atât de complexă, dăruirea pentru profesia pe care a avut-o a fost atât de totală, încât, spunea arh. Georgeta Gabrea, Silvia Păun ar trebui propusă, post-mortem, să facă parte din Academia Română. S-a vorbit apoi despre preocupările Silviei pentru arheologie, pentru etnografie și folclor. Arheologul Crișan Mușețeanu a prezentat lucrarea “Identități europene inedite – Italia / România”, punând în lumină seriozitatea și minuțiozitatea cercetării, importanța acestei cărți pe care a recomandat-o cu multă căldură cititorilor specialiști și nu numai. Este un volum care, alături de “România – valoarea arhitecturii autohtone”, “Absida altarului”, “Însemnele cerului” și altele, ne ajută să înțelegem multitudinea de preocupări ale Silviei Păun.

A venit apoi rândul nepotului Siviei, Dan Timotin, să ne vorbească și a făcut-o într-o manieră inedită, citindu-ne fragmente din mai multe scrisori primite de Silvia de la diverși oameni pe care i-a cunoscut în peregrinările ei prin cele mai îndepărtate colțuri ale țării, oameni pe care i-a înțeles și ajutat atât cât a putut.

A fost emoționant. Și emoția a fost și mai puternică pentru că Zoltan Butuc a venit cu ale sale cântări pe versurile lui Nichita Stănescu, poet pe care Silvia îl admira mult. Și s-a creat o atmosferă  deosebită, de muzică și poezie, de șoapte și murmure, de zâmbet și lumină, de strigăte de durere uneori, de tremur și freamăt, o stare de viață adevărată în care ne aflam noi împreună cu Silvia, împreună cu toți cei care nu mai sunt dar rămân pentru totdeauna în sufletele noastre.

Și ne-am luat rămas bun până la întâlnirea următoare.