Amintiri despre Dominic Stanca

“Cum mi-am scris poeziile? Nu le-am scris niciodată. Le-am transcris. Adică vreau să spun că nu le-am făcut eu, ci ele au fost făcute odată cu mine. Au făcut parte integrantă din mine și eu am transcris mereu ceea ce mi-a dictat – nu știu – mintea sau sufletul său amândouă împreună, într-o conlucrare totală, o armonie desăvârșită, inseparabilă chintesență”.

Sunt cuvintele poetului Dominic Stanca de care, cu dragoste și bucurie, ne-am amintit pe 31 ianuarie la Muzeul Național al Literaturii Române.

Doina Uricariu și Cristina Pop ne-au vorbit despre poezia și proza lui Dominic, actorii Olga Delia Mateescu, Cristina Deleanu, Eugen Cristea și Zoltan Butuc au citit din versurile lui. Soprana Anca Păuleț a interpretat două lieduri compuse de Mansi Barberis pe versurile poetului, iar Dana Florian, îndrăgostită de această poezie pe care tocmai a descoperit-o, a creat două melodii care ne-au emoționat. Cu aceeași emoție l-am urmărit și pe Tic Petroșel, dar și pe Zorina Regman, Sorana Georgescu Gorjan sau Mariana Berinde care au povestit momente din viața lor petrecute împreună cu Dominic Stanca.

Multă căldură, sensibilitate, nostalgie în cele două ore alături de creația poetului dar, mai ales, descoperirea sau redescoperirea frumuseții acestei creații atât de speciale.

Veți putea vedea întregul eveniment peste câteva zile în filmul pe care-l vom posta atât pe site-ul nostru, cât și pe pagina noastră de Facebook.