“Bucurie” şi “emoţie”, acestea sunt cuvintele care pot defini exact atmosfera în care s-a desfăşurat întâlnirea noastră cu Mansi Barberis, a cărei personalitate am evocat-o sâmbătă, 25 martie.
Am mai putea adăuga şi cuvântul “frumuseţe” pentru că totul a fost frumos: aula palatului Cantacuzino, muzica pe care am ascultat-o, interpreţii tineri şi entuziaşti care ne-au transmis parcă o putere nouă, o energie proaspătă.
Frumoase şi emoţionante au fost şi cuvintele care s-au spus: fie că erau cele ale profesorului Dan Dediu, evocând-o pe compozitoare în ansamblul muzicii româneşti, fie că erau cele ale Danei Sluşanschi, fostă elevă a maestrei, profesoară la rândul său şi care, cu lacrimi în ochi, ne-a povestit ce a însemnat Mansi Barberis pentru cariera ei.
Peste toată această bucurie, emoţie şi frumuseţe, planau parcă figura şi spiritul lui George Enescu, învăluindu-ne şi ocrotindu-ne, aşa cum au făcut-o şi pentru Mansi. El a fost cel care, văzându-i primele compoziţii, i-a spus fetiţei de 13 ani să continue, cel care a încurajat-o şi a sfătuit-o. Mansi Barberis l-a adorat şi l-a admirat toată viaţa, el a fost mentorul, a fost maestrul ei.
Sub privirea lui, Maria Baciu şi Cosmin Melinte, Ani Rahimian şi Dana Florian au cântat bucurându-ne sufletele şi tot sub privirea lui, Ana Maria Ioan ne-a emoţionat cu interpretarea ei fără cusur.
A fost frumos! A fost memorie, a fost speranţă, a fost mai ales dragoste.
