Spectacol de muzică şi poezie

În ziua de 22 noiembrie 2016, am început (sperăm “cu dreptul”!) seria întâlnirilor noastre de MUZICĂ și POEZIE. Gazdă amabilă și primitoare ne-a fost Institutul Italian de Cultură din București cel care, prin cuvintele pline de căldură ale directorului său, il dottor Ezio Peraro, ne-a făcut să ne simțim cumva “ca acasă”. Și aceasta s-a întâmplat nu numai cu Barberisii care erau, oricum, “acasă”, ci și cu toți ceilalți, români, italieni sau francezi, prezenți în sală și, sperăm, bucuroși de ceea ce au auzit și au văzut. Și putem spune, fără teamă de a greși, că au auzit muzică și poezie bună și au văzut artiști și interpreți deosebiți. Deosebiți nu numai pentru calitățile interpretative, dar și pentru căldura din sufletele lor și pentru lumina care le strălucea în ochi.

Am încercat să găsim, pe cât posibil, o unitate în muzică și poezie și am construit “spectacolul” nostru în jurul Romantismului (dar nu numai!). Cam îndrăzneață încercare pentru zilele pe care le trăim, nu-i așa? Nu vreau acum, aici, să amintesc compozitorii și poeții care au fost prezenți, prin muzica și versurile lor, la întâlnirea noastră. Numele lor se pot vedea din program, iar interpretările se pot “viziona” accesând filmul. Aș vrea numai să reamintesc că, așa cum am făcut-o la deschidere și cum o vom face întotdeauna, întâlnirea noastră a “folosit” pentru “comunicare” limbile română, italiană și franceză ca un omagiu adus înaintașilor care s-au exprimat și au creat operele lor în aceste trei limbi. Cred că, și în cazul în care nu cunoști prea bine una dintre aceste limbi-surori atât de apropiate, te poți bucura nespus auzindu-l pe Leopardi în italiană sau pe Lamartine și Musset în franceză. Dar, la fel de mult, te poți bucura când vezi cât de frumos sună Eminescu (tradus de Th. Cazaban) în franceză sau Arghezi (tradus de S. Quasimodo) în italiană!

Sperăm că cei care au fost prezenți să nu regrete că au venit, iar cei care nu au venit sperăm să fie tentați să o facă la întâlnirea următoare!

Va așteptăm pe toți cu prietenie, dar și cu MUZICĂ și POEZIE!